Femeile puternice nu plâng pe naiba!

De mici am invatat ca trebuie sa fim puternice. Un fel de „Zoe fii barbata!” .

Ni s-a mai zis ca lacrimile sunt pentru cei slabi si ca nu e bine sa ne exteriorizam si sa ne manifestam emotiile. Lumea e rautacioasa si la un moment dat sigur se vor trezi unii sa profite la cel mai mic semn de slabiciune pe care-l transmitem constient sau inconstient.

Femeie, nu am licenta in psihologie dar in conformitate cu codul Inimii publicat in Monitorul Oficial al Sentimentelor eu zic ca e perfect ok sa plangi atunci cand simti nevoia. Si stii si tu prea bine ca asta nu inseamna sa te smiorcai din orice prostie.

Poate ai impresia ca daca plangi inseamna sa fii slaba dar eu iti promit ca nu e deloc asa. Intr-o lume nebuna si ipocrita sa-ti exprimi vulnerabilitatea reprezinta un act de curaj.

Cand simti ca nu mai poti plangi! Cand te simti coplesita plangi! Cand suferi plangi! Sunt momente in viata cand iti dau lacrimile, uneori de furie, alteori de durere sau poate chiar de bucurie. Nu-i nimic in neregula cu asta. Lasă-le să curgă!

Cand ti-e frica ce te impiedica sa plangi? Poate ca ti-e teama: de boala, de moarte, de singuratate, de facturi, de oboseala, de stres, de durere, de rutina, de lipsa de iubire sau de ziua de maine. Sau poate ca plangi pentru ca ti-e dor. Si stii ce? Nu esti singura. Si mie mi-e frica. De toate astea si de multe altele.

Nu esti superfemeie atunci cand iti ascunzi sentimentele incercand sa pari de gheata ci atunci cand prinzi curajul sa-ti arunci masca aia vesnic zambitoare. Si doar in momentul in care renunti sa mai joci rolul „femeii perfecte” si incepi sa-ti asumi trairile si emotiile poti spune ca ai devenit cu adevarat o femeie puternica.

Femeia inteleapta nu se anesteziaza in alcool, droguri, dulciuri sau shopping compulsiv si nici nu cauta vinovati pentru lacrimile varsate.

Femeia matura isi da seama ca Dumnezeu i-a daruit lacrimi, nu doar ca sa bazaie atunci cand ii intra rimelul in ochi.

Femeia puternica plange cateodata! Cu lacrimi amare, sarate sau de dor!

Dar ea știe că, asemenea ploii, lacrimile nu dureaza o vesnicie… 

img_6057