In dimineata asta, alarma mi-a stricat cel mai frumos vis… erai tu, eram eu, eram noi! Eram in „locul” tau, cu un pahar de vin, aproape imbratisati. Abia iesiti din dus… doar un prosop alb care ne acoperea. Timpul meu parca se dilata… priveam intens tavanul, tu îmi vorbeai, te auzeam pe fundal, dar nu ma puteam concentra la ce imi spuneai… era de fapt alarma…

Mai stii cafeaua aia buna pe care colega ta de apartament o facea in zilele in care pleca inaintea noastra? Una dintre cele mai bune cafele pe care le-am baut… Poate era atat de buna pentru ca o savuram in timp ce te priveam cum te imbracai…

Iti mai amintesti de sampania bauta in cada, de sticlele de vin, de trandafirii pe care ii agatai la uscat in spatele oglinzii din dormitor, de zilele in care nu ma saturam de tine, de noptile in care adormeam jucandu-ma in parul tau, de serile din sesiune in care invatam impreuna, de diminetile in care motanul tau ne tinea companie, de painea pe care o ardeam in prajitor atunci cand incercam sa iti fac micul dejun?

Pacat ca cele mai furmoase vise de dimineata se termina atat de brusc atunci cand suna alarma…

Uneori imi lipsesc diminetile in care ma trezeam langa tine…